Archive for the monahism Category

P. Romul Pop – Despre Biserica Greco-Catolică din Ţara Oaşului, Mănăstirea Bixad, etc. (1948-2010)

Posted in monahism, ordinari diecezani clandestini, preoti marturisitori with tags , , , , , , on Aprilie 16, 2014 by remusmirceabirtz

Suntem onoraţi să prezentăm cititorilor noştri trei texte importante, îngrijite de P. C. P. Romul Pop, odată Consilier al Episcopiei de Maramureş, reputat publicist (autor al cărţilor Glasul Pecetarelor, Între Cruce şi stea, 2 ed., Exerciţii de dezintoxicare, dar şi al excelentului volum memorialistic Altfel de memorii, Tg. Lăpuş, 2011, Galaxia Gutenberg, ce include şi precedentul Între cruce şi stea).

Cele 3 studii îngrijite de P.C. Sa se înscriu ca izvoare de referinţă pentru istoria Bisericii Greco-Catolice din Ţara Oaşului şi a rezistenţei din prigoană:

Coperta memorii Athanasie Maximpdf

MEMORII Atanasie Maxim editia P Romul Pop 2009pdf

coperta Luminile  BIXADULUI

P Romul Pop Luminile Bixadului 2009pdf

coperta carte crestinism catolic in oas

P Romul Pop coord Crestinismul catolic in Tara Oasului 2010pdf

Lucrările respective au apărut la Baia-Mare, în Editura Scriptorium, între 2009-2010, fiind din păcate deja epuizate. Îi mulţumim Părintelui pentru  trimiterea în format electronic şi permisiunea acordată de a le publica .

P Romul Pop Glasul pecetarelor 2006pdf

Publicăm şi fişierul PDF din Glasul Pecetarelor ed.II, Tg. Lăpuş, 2006, Galaxia Gutenberg. Lucrarea tratează despre pecetarele folosite pentru sigilarea prescurilor, fiind vorba de un studiu etnografic important legat de creștinismul rural românesc. Iată şi excelentele sale amintiri, Altfel de memorii, ed.II, Tg.Lăpuş, 2012, Galaxia Gutenberg, memorii scrise într-un stil alert, fără platitudinile şi cosmetizările obişnuite celor ce se tem şi de umbra lor… Date excelente despre cum era privită problema greco-catolică din Baia-Mare, în anii 1970+1980, din „strana cealaltă”, etc.

P Romul Pop coperta memorii 2012 finalpdf

P Romul Pop pg. 1-4 Altfel de memoriipdf

P Romul Pop pg.5-416 Altfel de memorii ed.IIpdf

P Romul Pop INTRE CRUCE SI STEA 2006 doc

In Memoriam Ieromonah Dr. med. Pavel Camil Sever Peteu, OSVM (3.VI.1946-18.XII.2013)

Posted in monahism with tags , , on Decembrie 23, 2013 by remusmirceabirtz

Camil Peteu Părintele ieromonah medic psihiatru Dr. Pavel Camil Sever Peteu a trecut la Domnul, întărit de Sf. Taine şi împăcat cu ceilalţi, în 18.XII.2013 în urma unui neoplasm agravat de diabet. Fusese sfinţit preot în 1972, în clandestinitate. de regretatul IPS Dr. Ioan Dragomir, fiind în aceste vremuri cu vârsta sacerdotală cea mai mare din dieceza de Cluj-Gherla. Intrase iniţial în Ordinul Sf. Vasile cel Mare (de obedienţă ucraineană), din care a cerut (şi obţinut) ieşirea, dorind revitalizarea unui monahism de tip autohton. A refuzat orice soluţii veninoase de „îngropare” a Bisericii Greco-Catolice, propuse de M.A.I. prin preoţi colaboraţionişti, între 1983-1989, fiind ameninţat şi cu moartea de câteva ori. Medic specialist psihiatru, a obţinut şi Licenţa în Teologie la Ateneul Pontifical San Anselmo – Roma. Uneori prea extrovert, alteori retras,, se făcuse tuturor toate. Cu greşeli şi păcate ca noi toţi, a avut însă o mare calitate (dublată de o impresionantă erudiţie): orice idee pe care o trăia la un anumit moment, o făcea publică, clamând-o ” pe acoperişurile caselor”. Era un om spontan.  La Roma, împreună cu P. Dr. Sebastian Sabin Făgăraş, OSVM, au constituit un pol de rezistenţă spirituală, de instrucţie, de reconfortare, de ajutor practic a tuturor celor ce am studiat teologia în aceleaşi timpuri cu ei. Despre situaţia deplorabilă din Biserică, au avut curajul să scrie o Scrisoare deschisă şi papei, şi episcopilor (ratându-şi „cariera lumească”) în 1993-1994. Sunt onorat că l-am cunoscut, şi că la Roma cei doi preoţi m-au acceptat în cercul lor de prieteni. Publicăm pentru prietenii Dr. Peteu şi pentru credincioşii Bisericii din Casa Peteu câteva materiale, care sperăm să fie îmbogăţite şi de alţii, odată cu trecerea timpului:

P Pavel Camil Peteu Predici 1991 1994PDF

Camil Peteu Sabin Fagaras Proteste Roma 1993 1994PDF

Sabin Fagaras Camil Peteu Sondaj Radio Vatican 1993PDF

In Memoriam P Pavel Camil PeteuPDF

Cum era văzută Transilvania în sec.XVIII?

Posted in monahism with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on Septembrie 4, 2013 by remusmirceabirtz

Publicăm on-line cartea preotului iezuit dr. Andrei Illia SI, român, romano-catolic, profesor la Universitatea Iezuită din Cluj, dedicată popoarelor şi religiilor din Transilvania, din 1730. Cartea P. Illia a constituit sursă bibliografică obligatorie pentru cei ce s-au ocupat de istoria Transilvaniei în sec. XVIII şi XIX. Au folosit-o amplu şi cărturarii Şcolii Ardelene. Merită deci văzută, nu doar citată.

Andreas Illia SI Ortus et progressus variarum in Dacia gentium Claudiopoli 1730 PDF

A nu se confunda P. dr. Andrei Illia SI cu episcopul romano-catolic al Transilvaniei András Jozsef Illyés (1639-1712, episcop al Transilvaniei din 1697) care a călătorit periodic în Ardeal.

Oferim şi textul istoricului şi pastorului reformat Petru Bod (1712-1769) Brevis Valachorum Transzlvaniam… editat de Rev. dr. Botond Gudor, Dna. dr. Ana Dumitran şi P. Nicolae Dănilă într-un excelent volum dedicat relaţiilor româno-maghiare confesionale din Transilvania, la Alba-Iulia,,în 2000, volum greu accesibil din nefericire.

Bod Peter Brevis Valachorum Transylvaniam incolentium Historia 1764 PDF

O lucrare fundamentală pentru înţelegerea realităţilor confesionale româneşti din Ardeal este şi cea a lui Augustin Bunea Episcopii Petru Pavel Aron şi Dionisie Novacovici, Blaş, Tipografia Seminariului Arhidiecezan, 1902, carte ce îşi aşteaptă şi ea reeditarea:

Augustin Bunea Episcopii Petru Pavel Aron si Dionisie Novacovici Blas 1902 PDF

Oferim şi ediţia lui Sterie Stinghe a Cronicii Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, scrisă de P. Radu Tempea (lucrare din fericire reeditată):

Sterie Stinghe Radu Tempea Istoria Beserecei Scheilor Brasovului Brasov 1899 PDF

Cum era văzut Regimentul II Grăniceresc din Năsăud la 1768? Iată: Antonio Cosimelli Poemation de secunda Legione Valachica 1768 PDF

Texte canonice fundamentale pentru Biserica Românească din Transilvania

Posted in concilii provinciale BRU, drept canonic, monahism with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on August 16, 2013 by remusmirceabirtz

Iată şi textele Pravilelor editate în Ţările Române din sec. XVII, Pravile care constuie baza dreptului canonic şi îndrumătoarelor spirituale în Biserica Răsăriteană de rit bizantin. Texte care, prin principiile lor, ar fi şi azi mai actuale ca niciodată;

Pravilele Vasile Lupu si Govora editate de Ioan Bujoreanu 1885 PDF

Pravila Mare Indreptarea Legii 1652 editata de Ioan Bujoreanu 1885 PDF

O lucrare clasică, dar azi de negăsit; Cestiunile de dreptul şi istoria Bisericii Romanesci Unite, 2 vol. Blasiu, 1893, redactate de canonicii Alexandru Grama şi Augustin Bunea, polemică faţă de studiul lui Nicolae Densusianu  (acesta din urmă reeditat anastatic la Alba-Iulia, recent). Daca ideile lui Densuşianu au fost preluate de polemiştii ortodocşi până azi, argumentele greco-catolice nu sunt cunoscute, ele fiind azi vulgarizate. Studiul lui Bunea-Grama are date canonice şi istoriografice importante; totuşi, referitor la istoria Vechii Mitropolii Ardelene, s-au făcut noi şi însemnate descoperiri de atunci (unele puse şi în site-ul de faţă):

Alexandru Grama Augustin Bunea Cestiuni de dreptul si istoria Bisericii Romane Unite Blasiu 1893 I PDF

Alexandru Grama Augustin Bunea Cestiuni de dreptul si istoria Bisericii Romane Unite Blasiu 1893 II PDF

Studiul canonico-istoric dedicat autonomiei Bisericii Greco-Catolice Române al lui Augustin Bunea este oferit aici Augustin Bunea Fragmentul Autunomia Bisericeasca Blas 1903 PDF (Deşi el a fost publicat în volumul Discursuri.Autonomia bisericească.Diverse, Blaj,1903, el n-a mai fost reeditat. Ediţia a II-a a Discursurilor, Tg.Lăpuş, Galaxia Gutenberg omite orice referinţă la materialul canonico-istoric. Desigur, ca ‘telectualii de azi să nu-şi dea seama că până în 1918 Biserica Greco-Catolică a avut o autonomie intracatolică superioară celei actuale, că mitropoliţii şi ierarhii de atunci aveau demnitate atât înaintea Papei, a Împăratului, sau a Guvernului regal maghiar – nu degeaba erau cam toţi cu..von!- nu ca unii Mefiboşeţi actuali, diluaţi la cap cu spiritul Vaticanului II, nici măcar cu actele Conciliului în sine…Iar câte despre pedigree, demnitatea funcţiei, prestanţă. tempi passati, cari signori…). Iată şi biografia canonicului Ioan Fekete Negruţiu, ardent luptător pentru menţinerea dreptului particular al Bisericii Greco-Catolice din Ardeal:

V Borgovanu Biografia canonicului Ioan Fekete Negrutiu Gherla 1889 PDF

Oferim cititorilor noştri, în completarea rubricilor Documente uitate ale Bisericii Greco-Catolice din Transilvania alte texte fundamentale, care adesea au fost invers proporţional citate decât citite:

1. Faimosul Compendiu de Drept Canonic al Bisericilor Greco-Catolice Enchiridion Juris Canonici Ecclesiae Orientalis Catolicae redactat de Iosif Papp Szilagyi de Illyesfalva (1813-1873), în 1862, pe atunci canonic al Diecezei de Oradea-Mare, viitor episcop al acesteia (1863-1873):

Joseph Papp Szilagyi Enchiridion Juris Ecclesiae Orientalis Catholicae 1pdf

Joseph Papp Szilagyi Enchiridion Juris Ecclesiae Orientalis Catholicae 2pdf

Joseph Papp Szilagyi Enchiridion Juris Ecclesiae Orientalis Catholicae 3pdf

Joseph Papp Szilagyi Enchiridion Juris Ecclesiae Orientalis Catholicae 4pdf

Joseph Papp Szilagyi Enchiridion Juris Ecclesiae Orientalis Catholicae 5pdf

2. Lucrarea clasică a lui Nicolae Pope’a (1826-1908), viitor Episcop Ortodox de Caransebeş (1889-1908) dedicată restaurării Mitropoliei Ortodoxe din Transilvaniei, din 1870, în care se demonstrează cum această restaurare a a avut loc prin bunăvoinţa M.S. Împăratului şi Regelui Apostolic Francisc Iosif I şi prin osteneala Sf. Andrei baron de Şaguna (e limpede de ce n-a fost reeditată):

Nicolae Popea Vechea Mitropolie Ortodoxa a Transilvaniei 1870 pdf

Iată şi recenzia la această lucrare a Canonicului Ioan Micu Moldovanu :J Micu Moldovanu Recenzie Popea pdf

3. Lucrările de drept canonic redactate de Sf. Andrei baron de Şaguna, azi de negăsit, prin care se demonstrează cum acesta a preluat şi a fructificat moştenirea vechii Biserici Româneşti din Transilvania:

Sf Andrei baron Saguna Compendiu Drept Canonic pdf

Sf Andrei baron Saguna Statutul Organic comentat de Ioan de Preda pdf

Sf. Andrei baron de Şaguna a avut o gândire tradiţională şi canonică certă; cum se explică influenţa protestantă (ex. Sculler von Libloy, etc, vezi şi Alexandru Grama Institutiunile calvinesci ) din Statutul Organic? Statutul Organic a fost modificat începând cu 1868, de repetate ori, de către Congresul Naţional Bisericesc, în ciuda voinţei Mitropolitului. Trista situaţie a fost descrisă într-o monografie, azi greu de găsit, redactată de Arhim. Prof. dr. Eusebiu Remus Roşca (1856-1944), fost rector al Academiei Teologice din Sibiu:

Eusebiu Rosca Monografia Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului 1937 PDF

Cum s-a ajuns aici, a arătat şi Prof. Dumitru Braharu (1898-1984), într-un opuscul puţin cunoscut şi aproape deloc citat:

Dumitru Braharu Un colaborator al lui Saguna Gheorghe Ioanovici PDF

Recomandăm celor interesaţi de evoluţia canonică şi istorică a Mitropoliei Ortodoxe Ardelene, şi chiar a Patriarhiei Române, după 1925, studiile fundamnetale ale Dr. Paul Brusanowski  Autonomia şi constituţionalismul în dezbaterile privind unificarea Bisericii Ortodoxe Române (1919-1925), Cluj, Presa Univ. Clujeană, 2007, 394 p. ; Reforma constituţională din Biserica Ortodoxă a Transilvaniei între 1850-1925, Cluj, Presa Univ. Clujeană, 2007, 294 p. ; Stat şi Biserică în Vechea Românie între 1821-1925, Cluj, Presa Univ. Clujeană, 2010, 302 p.

Lucrări despre monahismul românesc transilvănean

Posted in monahism, vechi catehisme with tags , , , , , , , , , , on Iunie 11, 2013 by remusmirceabirtz

Câteva texte greu de găsit sau uitate  credem că sunt binevenite pentru documentarea referitoare la mănăstirile româneşti din Ardeal, Maramureş şi Părţile Ungurene:

Unele sunt publicate de George Mânzat, protopop greco-catolic interbelic al Dejului, altele de P. Prof. Ştefan Meteş, de Msgr. Zenovie Pâclişanu sau de canonicul Victor Bojor, etc.:

Z Paclisanu Manastirile romanesti din Transilvania 1919PDF

G Manzat Icoana Nicula 1923 PDF

Victor Bojor Maica Domnului de la Nicula 1930PDF

G Manzat Manastirea Strambu 1934PDF

G Manzat Manastirile din tinutul Somesului 1936 PDF

Stefan Metes Viata bisericeasca a romanilor din Tara Oltului PDF

Stefan Metes Manastirile romanesti din Transilvania si Ungaria 1936 PDF

Z Paclisanu Recenzie la St Metes 1936 PDF

Augustin Pop OSBM Ordinul Sf Vasile in Bis R Unita 1938 PDF

Ioan Iozsa Iozsa Piaristii si romanii 1940 PDF

Catalogus O S B M Provinciae Romenae 1946 PDF

Vasile Barbat SI Le theologien jesuite dans l’Eglise Roumaine Unie PDF

Vasile Barbat SI Teologul iezuit in Biserica Unita 1701 1731 PDF

P. Prof. dr. Athanasie Pekar,OSBM a dedicat  un studiu bazilienilor români: P A Pekar OSBM Provincia RomaneascaSf Petru si Pavel a OSBM PDF . Pentru raritatea informaţiilor publicăm şi articolul pro manuscripto legat de vechiul şi popularul egumen al Bixadului, P. Arkadie Pasztory, OSBM Geza Bekes Ieromonah Arkadie Pasztory Bixad PDF

Coriolan Suciu Misionari greco catolici in Valachia sec XIX PDF

Ioan Ratiu Blajul in 1911 PDF (prezintă şi lista monahilor şi ieromonahilor blăjeni, din Ordinul local, ardelean, al sf.Vasile cel Mare, ordin stins cu moartea lui Elie Damian Domşa în 1933) N.B. Vechii monahi blăjeni , ca şi ceilalţi din Ardeal, aveau relaţii fraterne cu monahii bazilitani ucraineni, aparţinând Ordinului Bazilitan al Sf.Iosafat, dar n-au fost niciodată subordonaţi acestuia. Subordonarea românilor bazilitani celor ucraineni  s-a realizat după 1925, reînnoită în timpul prigoanei. Cu alte cuvinte, este o deosebire esenţială între monahii bazilieni de azi şi vechii monahi ardeleni, care au generat printre altele şi Şcoala Adeleană..)

Câteva studii despre Biserica Răsăriteană din Ardeal

Posted in drept canonic, monahism, Uncategorized, vechi catehisme with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on Iunie 5, 2013 by remusmirceabirtz

Pentru cititorii noştri oferim unele texte mai puţin cunoscute despre Biserica Răsăriteană din Ardeal, care aduc jaloane noi în interpretarea unor realităţi confesionale timpurii de pe la noi:

George Baritiu Catechismulu Calvinescu Rakoczy Sibiiu 1879 PDF.

Lajos Tamas Fogarasi Istvan kateja 1648 Kolozsvar 1942PDF

Ioachim Craciun Catehismul Romanesc 1544 si urmatoarele PDF

Codicele de la Ieud sec XVI PDF

A se consulta obligatoriu şi studiile Dr. George Hancock-Ştefan Impactul Reformei asupra românilor între 1517-1645, Oradea, 2003, Cartea Creştină şi Dr. Ana Dumitran Religie ortodoxă – Religie reformată. Ipostaze ale identităţii confesionale a românilor din Transilvania în sec. XVI-XVII, Cluj-Napoca, 2004, Nereamia Napocae.

Primul text românesc cu litere latine (în ortografie maghiară) este celebrul Fragment Todorescu, aparţinând unui codice dintre 1571-1575. Iată o evocare a sa, din partea prof. Ion Gheţie Ion Ghetie Fragmentul Todorescu 1571-1575 (extrase)PDF. Lucrarea respectivă a fost editată în 1982(?), necunoscând o distribuire adecvată. Aduc mulţumiri Dnei.Prof. Emilia Todoran, care mi-a permis fotocopierea lui.

Liturghierul lui Coresi 1570 PDF

G Enaceanu Notite istorice Sinod Iasi PDF

Melchisedec Stefanescu Biserica Ortodoxa si Protestantismul sec XVII PDF (sunt publicate şi deciziile sinodale de la Iaşi şi de la Betleem/Ierusalim)

Bernard Dupuy L’Union de Brest. Dialogue Rutski Moghila PDF (articol fundamental în care este prezentată dorinţa de Unire cu Roma a Sf. Petru Movilă, Mitropolit al Kievului )

Octavian Barlea Ostliche Tradition Westlicher Katolizismus Ioan Giurgiu Pataki PDF

Augustin Bunea Episcopul Ioan Inocentiu Klein ed II PDF

Polemicile ortodoxe/unite din sec.XVIII sunt ilustrate de două manuscrise, unul publicat de Ghenadie Enăceanu în 1883, altul de P. Prof. Teodor Bodogae de la Sibiu:

Visarion de la Sambata Uniatia sau a treia lege 1746PDF (Polemica avea loc între stareţul Visarion de la Sâmbăta şi protopopul unit al Făgăraşului, Vasile Băran)

T Bodogae Din cunostintele teologice ale preotilor ardeleni de acum 200 ani 1944 PDF.

Iata şi prima ediţie din Floarea Adevărului, Blaj 1750Floarea Adevarului Blaj 1750 PDF.  Despre evenimentele din 1759-1761 iată câteva studii importante : Acad. Dan Simonescu Dan Simonescu Plangerea manastirii Silvasului 1762 PDF,Prof. Alexandru Mareş în Gorovei Barbu Mares Studii Verbum 1990PDF  şi un articol important al P. Ioan Beju şi Prof. Keith Hitchins, publicat în Mitropolia Ardealului, Sibiu, 1974, nr. 1-3 Keith Hitchins Ioan Beju Conscriptie 1763PDF.

Despre întemeierea Mitropoliei Ardealului oferim un studiu extrem de original, ce explică şi sanatoria canonică din partea patriarhiei Constantinopolitane, a P. Prof.dr. Ştefan Lupşa (1905-1964) de la Sibiu, de formaţie cernăuţeană, apărut în serial în Mitropolia Ardealului (nr. 3-4/1956 , 3-4/1957, 1-2/1958, 7-8/1960): St Lupsa Mitropolia Ardealului sec XIV XVI PDF precum şi două articole ale istoricului Dr. Daniel Barbu (integrând inclusiv noile informaţii apărute după 1980): D Barbu studii Catolicism sec XIVPDF.

John Filip Vizita Apostolica in Transilvania 1858 PDF

Octavian Barlea Romania si Roma sub Alexandru Ioan Cuza PDF

Ce sunt Capitlurile diecezane ? Iată două studii esenţiale: V Macaveiu Capitlul metropolitan Blaj 1937 PDF şiN Brinzeu Capitlurile catedrale 1942 PDF. Asta spre lămurirea celor care după 1992 au ignorat existenţa lor, şi spre ruşinarea celor ce canonici (şi prelaţi papali fiind), au asistat nepăsători la dărâmarea acestora.